Tra banchetti di osterie, corteggiamenti, abiti usati e salotti grotteschi, la poesia di Suciu cala come un raggio divino dagli occhi di un’aquila. [Paolo Castronuovo]

Da Non scrivo poesie! /Nu scriu poezii! / I don’t write poems! (Il Convivio Editore 2026, edizione trilingue italiana, rumena e inglese)

non ho scritto nulla

Non ho scritto nulla. Ho lasciato
migliaia di generazioni di fumo di sigaretta
e carrozze della mia infanzia sui fogli. Ho scarabocchiato
uomini inginocchiati senza una ragione precisa.
Ho lasciato cicatrici profonde sulla carta
trascinando cadaveri da un cimitero all’altro.
Il mio pane ha cominciato a spaventarsi ed è fuggito.

Non ho scritto nulla. Ho fotografato cancelli
che non ho mai aperto e guerre
che non sono mai esistite.
Ogni tanto una scintilla illumina l’oscurità
solo per renderla più nera.

Non ho scritto nulla.
Solo Dio sa scrivere
e l’ha fatto una sola volta.

N-am scris nimic – N-am scris nimic. Am așezat pe hârtie o mie/de generații de fum de țigară și căruțele copilăriei./Am mâzgălit oameni îngenuncheați din vreo pricină./Am lăsat urme adânci pe hârtie cărând cadavre/de la un cimitir la altul./Pâinea mea se teme de mine și fuge./N-am scris nimic. Am fotografiat porți pe care/n-am intrat niciodată și războaie care n-au fost./Rareori, o scânteie scapără-n beznă,/dar numai ca s-o facă mai neagră./N-am scris nimic./Numai Dumnezeu știe să scrie/și a scris o singură dată.

I have not wrItten anythIng

I have not written anything. I have laid one thousand
generations of cigarette smoke and childhood’s wagons on paper.
I have scribbled people knelt for some reason.
I have left deep scars on paper carrying corpses
from one graveyard to another.
My bread is being frightened with me and is running away.

I have not written anything. I have photographed gates
I’ve never entered and wars that have not been.
Rarely, a spark flashes in darkness,
only to make it darker.

I have not written anything.
Only God knows how to write and
He only wrote once.

*

l’abito che fa l’uomo

Il cappotto che mi è stato regalato mi tiene caldo
e lo regalerò a chi è disposto a darlo a sua volta in beneficienza.
Finché lo indosserò cucirò toppe anonime
accanto a toppe impenetrabili. Accanto, ali infangate
che remano nella notte come un’ombra attraverso le acque.

Non esitare a vestirne i folli, le terre e le lumache!
Disinfetta le ferite con esso e stendilo al sole:
il calore ti scorrerà nel sangue e indosserai
un prato sulle spalle. Fa’ di questo abito una bandiera
per la casa di riposo degli insetti, per il rifugio degli stranieri
[e degli orfani!

Se faremo queste cose con gli abiti ricevuti in dono,
forse, un giorno, il Grande Sarto
avrà pietà e ci riempirà le tasche di sassolini…

Haina îl face pe om – Îmi ține cald haina care mi s-a dat și pe care/o voi dărui celui care o va da de pomană. Cât o locuiesc,/voi coase și eu petice necunoscute lângă/petice neînțelese. Lângă aripi înglodate/vâslind prin noapte ca umbra prin ape.//Nu te feri să îmbraci cu ea nebuni și pământuri și melci!/Spală răni cu haina și pune-o la soare:/va trece căldura prin sânge și vei purta/o pajiște între umeri. Fă steag din haina ta/azilului de gângănii, adăpostului de străini și orfani!//De vom face din astea cu haina de căpătat,/se va îndura, poate, cândva, Marele Croitor/și ne va umple buzunarele cu pietricele…

Coat maketh man

The coat I was given, which I will give to the one
who’s willing to give it as alms, keeps me warm. As long as
I inhabit it, I will sew unknown patches alongside
misunderstood patches myself. Alongside stranded wings
rowing the night as if shadow through waters.

Do not shy away from clothing fools and lands and snails with it!
Use the coat to clean wounds and lay it in the sun:
the heat will go through your blood and you will wear
a meadow between shoulders. Make a flag out of your coat
to weevils’ hospice, to orphans’ and to strangers’ shelter.

Should we do these with the hand-down coat,
the Great Tailor might take pity sometime
to fill our pockets with pebbles…

*

cose abbandonate

Non puoi che venire da una bellissima città,
da una strada tra due oblii.

Lì puoi udire infinite fabbriche d’ombra
impacchettare cose abbandonate. Ne parliamo
come se seminassimo sabbia nel deserto. Noi,
la vedova più compiuta e l’orfano più allegro.
Parliamo ai silenzi nelle case senza sentieri
quando il sole non sorge e la luna continua ad aspettare.
Il cielo si oscura con parole e il letto del fiume di sangue si prosciuga.

Esistono sopravvissuti di guerra, non di amore.

E le tue mani sono così pulite
che puoi lavarci l’acqua…

Lucruri singure - N-are cum să nu fie frumos orașul din care vii tu,/de pe o stradă între două uitări.//Acolo se aud nesfârșite fabrici de umbră/împachetând lucruri singure. Vorbim despre ele/cum am semăna nisip în pustiu. Noi,/cea mai împlinită văduvă și cel mai vesel orfan./Vorbim tăcerilor în case fără drum,/când nu iese soarele și luna mai așteaptă./
Se-ntunecă cerul de vorbe și seacă albia sângelui.//În război există supraviețuitori. În dragoste, nu.//Iar mâinile tale sunt așa de curate/că poți spăla apa cu ele…

Lonely things

You can’t but come from a beautiful town,
from a street between two oblivions.

One can hear endless shadow factories
packing lonely things there. We talk about them
as if sowing sand in the desert. Us,
the most fulfilled widow and the merriest orphan.
We talk to silences in houses without paths,
when the sun won’t come out and the moon goes on waiting.
The sky is darkening with words and the blood’s riverbed is draining.

There are survivors of war. Not of love.

And your hands are so clean
you can wash water with them…

*

tu e te stesso

Ma i gradini della saggezza sono sette: il cammino,
la fame, la sete, l’oblio, il riposo,
i figli che ti seppelliranno e le anime di cui hai avuto pietà.
I peccati capitali invece sono soltanto due: tu e te stesso!
Ciò che non capisci ti tiene vivo.
I luoghi dove la luce lunare batte come vento tra salici.
Le pietre che non hai scolpito.
Non distingui più le tavole del riso e quelle del pianto.
Preghi in chiese vuote, banchetti in case deserte,
raccogli ciò che sprechi. E una notte sognerai.
Corde di miele penderanno dal cielo ma nessuno abboccherà.
Ogni movimento rimarrà beato,
il sangue si trasformerà in legno e trucioli
dai quali nascerà uno strumento muto.
Così, nel mezzo del mondo, tu e te stesso
salirete al cielo assolti dai peccati
dove vi conoscerete, senza sapere se nel sogno o nella realtà.

Tu și tu - Dar treptele înțelepciunii sunt șapte: drumul,/foamea și setea, truda, uitarea, odihna,/copiii care te vor îngropa și sufletele de care ți-a fost milă./Iar păcatele de moarte doar două: tu și tu!/Ceea ce nu pricepi te ține în viață. Locurile/prin care bate luna ca vântul prin sălcii. Pietrele/pe care nu le-ai cioplit. Nu mai deosebești/mesele la care se râde de mesele la care se plânge./Te rogi în biserici goale, chefuiești în case pustii,/ aduni ce risipești. Și vei avea visul acela/întro seară. Funii de miere vor atârna din cer,/ dar nimeni nu va mușca din ele. Tot ce mișcă/va înțepeni de fericire, sângele se va/face scânduri și așchii duioase din care/se va închega ceva instrument la care nu va cânta nimeni./Astfel, în mijlocul lumii, tu și tu, izbăviți amândoi/de păcate, vă veți ridica la cer,/ unde vă veți cunoaște. Nu s-a aflat dacă în vis ori aievea.

You and yourself

But the steps of wisdom are seven: the way,
the famine and the thirst, the oblivion, the rest,
the children who will bury you
and the souls you had mercy for.
And the death sins are but two: you and yourself!
What you don’t understand keeps you alive. The places
where the moonlight beats like the wind among willows. The stones
you haven’t carved. You no longer make a difference
between the tables of laughers from the tables of criers.
You pray in empty churches, party inside deserted houses
and gather what you waste. And you will have that dream
one night. Honey ropes hanging from the sky,
but no one will bite on them. All moving
will freeze with bliss, the blood will
turn into planks and tender chips out of which
some instrument on which no one to play will curdle.
Thus, in the midst of the world, you and yourself,
sinful-redeemed, both of you, will rise to heaven,
where you shall meet. One hasn’t yet learnt
whether within a dream or vividly.

*

Adrian Suciu (Năsăud, 1970) poeta, scrittore e giornalista è una delle figure fondamentali della cultura rumena contemporanea. È presidente della “Filiale Occidente – Diaspora e Minoranze” dell’Unione Giornalisti Professionisti della Romania e dell’Associazione Culturale “Direzione 9”, una delle più importanti realtà dedicate alle arti e alla cultura in Romania. Ha vinto numerosi premi e ricevuto riconoscimenti letterari a livello nazionale e internazionale. I suoi versi sono stati tradotti in arabo, ebraico, inglese, francese, tedesco, ungherese, spagnolo, serbo e polacco. In Italia è stato pubblicato con la raccolta Testi in apnea (IQdB, 2023). Non scrivo poesie! compare in edizione trilingue: italiana, rumena e inglese.

(A cura di Silvia Rosa)